Activități în grădină cu copiii și câteva păreri despre semințele de la Grădinamax

Gata cu școala. A început vacanța și asta înseamnă mai multe activități pentru copii pe lângă casă, menite să le alunge plictiseala. Deși mi-a luat o vreme să realizez că aș putea găsi metode prin care să îi implic în activitățile legate de grădină, acum petrecem periodic timp în acest mod. Așa că recomand părinților care au la dispoziție o grădină (sau cel puțin un pic de spațiu afară), să introducă în programul copiilor astfel de activități.

Am comandat și de la Grădinamax câteva tipuri de semințe pe care să le planteze copii separat (din moment ce în grădină acea etapă s-a încheiat demult). Așa că am să împărtășesc și câteva păreri despre produsele de la Grădinamax. Ideea a fost să îi fac să experimenteze sentimentele generate de a obține plante (ce produc flori sau fruncte) pe cont propriu, prin simpla utilizare a unor semințe mici. Astfel de activități îi învață despre răbdare, perseverență, grijă și responsabilitate, natură și îi familiarizează cu ideea ca trebuie să muncești dacă vrei să obții rezultate.

De la Grădinamax am luat câteva plicuri cu semințe de flori, frumos colorate, și legume, mai exact roșii cherry și fasole (pe motiv că se dezvoltă rapid și produc fructe comestibile). La Grădinamax mi-a plăcut că ai de unde alege. Oferta este foarte generoasă (deja am listă de plante pe care aș dori să le introduc în grădină pentru sezonul următor). De asemenea, fiecare soi are descriere și recomandări de plantare. Așa știi la ce să te aștepți și ce să faci pentru cele mai bune rezultate.

  • Jardiniere și ghivece pentru experimentele lor

Ca să mă asigur că au spațiu suficient pentru experimente și că nu vor interveni, necontrolat, asupra grădinii, le-am pregătit un colț cu jardiniere și ghivece. Bineînțeles, m-am ocupat să le umplu cu pământ, astfel încât totul să fie pregătit. 

Am lăsat copii să planteze ei semințele, am etichetat ghivecele pentru a știi ce va crește acolo și am udat corespunzător. Acum începe jocul răbdării. Partea bună e că fiecare tip de semințe va ieși pe rând. Am reușit cumva să le mențin entuziasmul și interesul în ghivecele lor, promițându-le că vom mânca o salată pe cinste din recolta ce o vor obține.

Nu a durat foarte mult până au apărut primele plante de roșii și fasole. Apoi, încet, au germinat și semințele de flori. De aici încolo e ceva mai ușor, din moment ce copii au dovada vie a muncii lor. Trebuie doar să se asigure că le udă periodic (aici îi mai ajut eu pentru a nu exagera cu apa).

  • Discuție interesantă despre albine

Probabil că v-ați confruntat și vor cu mici scenete atunci când o albină (sau altă gâză) le-a dat târcoale copiilor. Din acest motiv m-am gandit că ar fi bine să vorbesc cu ei despre asta, mai ales că plantele sunt în floare deja în grădină, ceea ce înseamnă că sunt vizitate des de albine. 

E foarte interesant pentru ei să afle că albinele ajută plantele cu polenizarea și că asta duce la formarea fructelor. Sunt impresionați că asemenea vietăți mici culeg polenul și îl poartă în stup în săculeți prinși de picioare. Spre uimirea lor, au reușit să le și arăt o albinuță cu săculeți destul de mari de polen.

Ca să fie totul și mai interesant, am căutat informații ceva mai deosebite despre albine. De exemplu, le-am spus că albinele au capacitatea de a recunoaște fețele oamenilor. Așa știu cine are grijă de stupul lor. Și că, dacă stau cuminți și se uită cu atenție, cu siguranță albinele îi vor observa și vor începe să îi cunoască. 

  • Căsuță pentru păsări

Pentru că ia ceva timp ca plantele din ghivecele copiilor să crească, a trebuit să mai propun și alte activități. O căsuță pentru păsări mi s-a părut interesantă, mai ales că se găsesc ușor în comerț. Treaba lor a fost să o picteze pentru a o face mai primitoare pentru viitorii chiriași. De asemenea, i-am rugat să pregătească și vase cu apă și mâncare (am găsit la pet shop mixuri de semințe pentru păsări de mici dimensiuni). Au fost mai mult decât încântați când au văzut primele păsări la căsuța pregătită de ei.

Mă bucur că am avut ideea de a-i coopta pe copii în activitățile de grădinărit, pentru că așa îi conving mai ușor să petreacă timp afară. Cu siguranță voi mai căuta idei în acest sens, pentru că îi ajută să învețe lucruri noi și să-și petreacă timpul într-un mod constructiv.

Legat de Grădinamax, aștept momentul propice să mai iau ceva bulbi și semințe pentru anul viitor. Mi-ar plăcea și mie să experimentez cu noi soiuri de plante. Cine știe, poate vor fi și copii curioși, având în vedere experiențele noi acumulate. 

Pe-Internet

Pe-Internet

Articole: 890