Apa potabila, mai ales cea care este livrata de o retea publica, are in componenta sa foarte multe substante chimice, unele chiar periculoase pentru sanatatea oamenilor. Desi prezenta acestora intr-o cantitate mica este normala si acceptata, depasirea unor norme stabilite de autoritatile europene din domeniu reprezinta o amenintare pentru oamenii care o consuma.
Unele dintre aceste substante sunt fierul si mangalul, care in mod normal sunt importante pentru sanatatea oamenilor, dar prezenta acestora intr-o cantitate mare in corp poate duce la dezvoltarea unor afectiuni medicale serioase.
Ce probleme poate crea fierul din apa potabila?
Fierul poate ajunge in apa potabila fie prin infiltratiile din sol, fie din cauza conductelor prin care apa este transportata. Ingerarea fierului din apa nu reprezinta un risc imediat pentru sanatatea oamenilor, insa depasirea cantitatii maxime admise, de 0,2 mg/l, poate reprezenta o sursa de otravire.
Primul efect pe care il are fierul asupra apei potabile este modificarea gustului si mirosului acesteia, care devine usor metalic si neplacut. De asemenea, la contactul cu aerul, fierul din apa oxideaza, astfel ca pot aparea pete rosiatice pe vesela, chiuveta, toaleta, iar instaltiile sanitare, electrocasnicele care functioneaza cu apa si centrala termica pot fi afectate de o cantitate ridicata de fier in apa.
In astfel de situatii, o solutie eficienta poate fi reprezentata de instalarea unui deferizator, care va indeparta fierul din apa potabila.
Care este rolul fierului in organism si care este cantitatea optima din compozitia apei potabile?
Nutritia umana este cea care are nevoie de prezenta unei cantitati optime de fier in organism, deoarece aceasta substanta ajuta la formarea hemoglobinei din sange, al carei rol este acela de a transporta oxigenul din sange in toate celulele corpului. Este bine cunoscut faptul ca o cantitate mica de fier in organism duce la aparitia anemiei, care este insotita de stari de oboseala si imunitate scazuta.
Drept urmare, pentru a obtine o apa potabila buna pentru consum, oamenii nu ar trebui sa se bazeze pe retelele publice de alimentare cu apa, ci ar trebui sa isi instaleze sisteme de filtrare si curatare a apei chiar acasa.