Ce trebuie să știi despre deșeurile generate de service-urile auto?

De-a lungul ciclului de utilizare, automobilele pot necesita reparații sau alte servicii de mentenanță. Întreținerea regulată a mașinii poate preveni avariile și accidentele neașteptate, motiv pentru care șoferii sunt sfătuiți să meargă oridecâte ori este nevoie la service auto. Cu toate acestea, service-urile auto sunt printre cei mai mari generatori de deșeuri periculoase.

În vederea minimizării impactului generat de deșeuri și evitării obstacolelor în lanțurile de aprovizionare, service-urile auto ar trebui să colecteze și să recicleze deșeurile apărute din activitatea desfășurată. Din moment ce un management necorespunzător ar crea dezechilibru la nivel economic și biologic, service-urile auto sunt obligate prin lege să abordeze o politică de mediu clară.

Ce deșeuri generează service-urilor auto?

Companiile care desfășoară activități specifice service-urilor auto pot genera mai multe tipuri de deșeuri periculoase:

  • Deșeuri provenite de la angajați sau vizitatori;
  • Deșeuri de solvenți și vopsele;
  • Deșeuri de uleiuri uzate și filtre de ulei;
  • Deșeuri de ambalaje;
  • Anvelope uzate;
  • Baterii uzate;
  • Deșeuri din obiecte de iluminat, etc.

Ce implică managementul deșeurilor generate de service-urile auto?

Abordând obiectivele de mediu și rezolvând problema resurselor epuizabile, managementul deșeurilor generate de service-urile auto (fier vechi, solvenți uzați, uleiuri uzate, baterii uzate, anvelope uzate, etc) implică colectarea selectivă, reciclarea și reintroducerea lor în procesele operaționale. 

Ce obligații au service-urile auto în ceea ce privește managementul uleiurilor uzate?

În funcție de prevederile legale din Ordonanța de urgență 92/2021, service-urile auto care generează uleiuri uzate au următoarele obligații:

  • Colectarea uleiurilor uzate;
  • Predarea uleiurilor uzate către operatorii economici autorizați;
  • Notificarea publicului cu privire la importanța managementului adecvat al uleiurilor uzate;
  • Prezentarea unor afișe care indică necesitatea predării uleiurilor uzate către unitățile specializate în activități de colectare, valorificare sau eliminare deșeuri;
  • Întocmirea lunară a evidenței privind gestiunea de deșeuri;
  • Raportarea anuală pe 30 aprilie a anului current privind situația uleiurilor uzate generate.

Pe-Internet

Articolul Anterior

Magazinul online care depune eforturi pentru ca toți românii sa aibă acces la tehnologie de ultima generatie

Articolul Urmator

Cum se stabileste valoarea obiectelor oferite ca gaj la amanet?

Lasa un comentariu

Comentariul trebuie sa contina minim 30 de cuvinte pentru a fi publicat!

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *