Cum să amenajezi potrivit curtea casei tale

Carte de vizită a casei, curtea, va deveni locul tău preferat pe timpul verii dacă o amenajezi cât mai practic și cât mai estetic. Dacă beneficiezi de o suprafață medie sau mare, ai la dispoziție nenumărate elemente care te vor ajuta să îți pui în practică cele mai interesante și creative idei pentru amenajarea curții și a grădinii tale. 

Alege un gard potrivit pentru stilul întregii locuințe

Dacă ai aranjat casa în stil rustic, cu siguranță gardul trebuie să se încadreze în același peisaj în așa fel încât designul să fie unitar și să arate cât mai bine. Același lucru este valabil și pentru casele moderne sau minimaliste, deoarece chiar dacă vorbim despre stiluri diferite, condiția de bază este aceeași. 

Pentru a face alegeri cât mai inspirate este indicat să vezi modelele de garduri de la magazinele de profil, pentru că acestea sunt foarte variate și cu siguranță vei găsi opțiunea cea mai bună pentru curtea locuinței tale.

Separă zonele din curte cu garduri de mici dimensiuni

Zona de joacă, cea de relaxare și spațiul unde se află grătarul pot fi delimitate foarte ușor cu ajutorul unor gărdulețe de mici dimensiuni care să se potrivească cu celelalte obiecte de decor din curte. Aceste garduri nu trebuie să ocupe foarte mult spațiu, având o componentă mai mult estetică decât utilă, însă te vor ajuta să completezi într-un mod cât mai ingenios designul curții. 

Decorează curtea cu elemente inspirate din natură

Indiferent de modul în care amenajezi curtea și de stilul predominant, aceasta este o bucățică din natură pe care trebuie să o pui cât mai bine în valoare. Nu decora curtea cu obiecte din plastic, ci optează pentru accesorii care să fie inspirate de culoarea lemnului, a ierbii sau a altor elemente naturale.

Amenajează o zonă specială pentru copii

Copiii pot să aibă un spațiu doar al lor în care să se joace nestingheriți. Pentru această zonă ai nevoie de o groapă de nisip și de câteva jucării cu ajutorul cărora copiii să se distreze și să se bucure de zilele de vară. În perioadele mai călduroase din an poți să dotezi zona de joacă cu o piscină gonflabilă, dacă ai suficient spațiu la dispoziție. 

Construiește un foișor în curte

Foișorul este necesar în orice curte deoarece îți oferă umbră în zilele caniculare sau te protejează de ploile scurte de vară. În plus, în foișor poți amenaja un spațiu pentru servirea mesei, caz în care ar trebui să instalezi grătarul cât mai aproape de această zonă, pentru a-ți fi mai ușor atunci când trebuie să pui masa. 

O construcție mai simplă, dar care are aceeași utilitate este pergola, o alternativă care necesită mai puține materiale pentru realizarea structurii. 

Plantează flori și copăcei în curte

În funcție de spațiul pe care ai la dispoziție și zonele libere, plantează flori, arbuști, gard viu și copăcei, pentru a crea un design cât mai natural și mai plăcut. Alegerea speciilor de flori te va ajuta să umpli curtea de culorile dorite, iar dacă ești o persoană creativă, poți să realizezi din acestea diverse forme interesante, geometrice, potrivite mai ales pentru curțile amenajate în stil contemporan. 

Inspiră-te din reviste sau de pe bloguri de profil atunci când amenajezi curtea pentru a crea un design în tendințe. Personalizează spațiul și bucură-te apoi de rezultat, dar ține cont și de faptul că unele operațiuni necesită intervenția specialiștilor, cum ar fi spre exemplu, instalarea sistemului electric sau montarea diverselor construcții sau aranjamente pe care le vrei în curtea casei. 

Transformă exteriorul casei într-un spațiu practic cu un aspect plăcut, pentru a contribui la imaginea de ansamblu a locuinței tale, punând accent tocmai pe elementele naturale. 

Pe-Internet

Articolul Anterior

Scopul anvelopelor auto și cum să le alegi

Articolul Urmator

Clientul trebuie să se simtă bine lângă escortă, pentru asta plăteşte! Dar escortă nu trebuie să se simtă bine şi apreciată în prezenţa clientului?

Lasa un comentariu

Comentariul trebuie sa contina minim 30 de cuvinte pentru a fi publicat!

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *