Considerat în cultura occidentală, al treilea element sacru al Universului, focul este una dintre cele mai importante forțe pe planeta noastră. Utilizarea focului de către oameni a fost socotită ca o caracteristică a inteligenței, diferențiind omul de animale. Inventatorul și data exactă când a fost descoperit focul sunt subiecte de cercetare continua, însă cele mai multe studii arată că focul este un rezultat al evoluției și că primii care au învățat să controleze acest element sunt cei din specia Homo Erectus.
Era pre-umană: Dovezi timpurii ale existenței focului
Sursa foto: Pixabay.com
Înainte de apariția organismelor fotoautotrofe, atmosfera nu avea suficient oxigen și, înainte de apriția plantelor terestre, ducea lipsă de combustibili. Așadar, focul nu exista pe planeta noastră. La începutul erei Paleozoice ( ~540 milioane de ani în urmă), atmosfera oxigenată era suficientă pentru a susține focul, dar lipsa de plante terestre a limitat posibilitatea producerii acestuia. Totuși, odată cu apariția plantelor siluriene, putem vorbi și de dovezi legate de foc.
Originea focului este legată de originea plantelor, responsabile pentru 2 din 3 elemente necesare focului:
- oxigen;
- combustibil.
Al treilea element, o sursă de căldură a fost disponibilă natural prin:
- fulgere;
- intermediul vulcanilor;
- scânteielor determinate de căderea pietrelor / impactului meteoriților.
Era umană: Focul în lumea preindustrială
Sursa foto: Pixabay.com
Oamenii timpurii (genul Homo) au apărut în Africa acum 2,5 milioane de ani în urmă, iar focul a fost integrat în multe etape ale evoluției lor. Evoluția genului Homo Erectus din strămoșii primitivi s-a datorat abilității de a face mâncare – utilizând focul. Energia superioară și efectele detoxifiante pe care mâncarea gătită/încălzită le furniza (lucru care a favorizat diversificarea felurilor de mâncare), au contribuit la un avantaj legat de condiția fizică a acestor oameni. Prepararea mâncării a implicat o întârziere în consumul mâncării, ceea ce a determinat dezvoltarea:
- abilităților sociale necesare distribuirii sarcinilor în cadrul unui grup (colectarea, depozitarea, prepararea mâncării, apărarea, chiar și furtul);
- efectului de socializare la adunările realizate în jurul focului.
Acești factori au determinat evoluția caracteristicilor umane:
- Corpuri mai mari;
- Creiere mai mari;
- Dinți mici;
- Proporții moderne ale membrelor;
- Extinderea duratei de viață.
- Alte aspecte umane (elemente sociale ale comportamentului uman)
Focul a favorizat dispersia umană prin faptul că le permitea:
- să cucerească medii mai reci
- să se apere de prădători.
Există dovezi care ilustrează abilitatea lui Homo Erectus de a controla focul, din timpul primei epoci a Cuaternarului (cu 1,5 milioane de ani în urmă). Analiza primelor dovezi demonstrează că oamenii aveau cunoștințe legate de producerea și controlul focului. Primele modele de vatră erau construite din pietre, menite să mențină focul. Au fost descoperite astfel de vetre din perioada Paleoticului Mijlociu, în Africa de Sud și Spania.
Cuptoarele de pământ sunt vetre cu structuri înclinate și uneori cu cupole construite din lut. Au fost folosite pentru prima dată în perioada Paleoliticului superior pentru:
- gătit
- încălzire
- arderea figurinelor de lut.
Șantierul Gravettian Dolni Vestonice din Republica Cehă modernă are dovezi despre construcția cuptorului, deși detaliile construcției nu au supraviețuit.
În perioada paleolitică și mezolitică, focul a fost utilizat în „agricultură cu bețe de foc”. Acest termen implică utilizarea focului pentru mai multe scopuri:
- Curățarea terenului pentru habitatele umane;
- Facilitarea călătoriilor;
- Uciderea dăunătorilor;
- Vânătoarea;
- Regenerarea surselor de hrană vegetală pentru oameni și animale;
- Războaie între triburi.
Aceste practici au avut un impact profund asupra utilizării focului, asupra vegetației și biodiversității. Schimbările au avut efecte în cascadă asupra ecosistemului. De exemplu, prin agricultura cu bețe de foc, arborigenii australieni au creat mozaicuri de peisaj cu granulație fină, determinând aprariția unei diversitatăți de animale mici impresionante, sporind productivitatea vânătorii.
Împrăștierea oamenilor și schimbările climatice au contribuit la dispariția masivă a megafaunei (mamuți și ierbivori mari). Această extincție a determinat creșterea surselor de combustibil și schimbări în activitățile care implică focul.
Revoluția agriculturii neolitice a avut nevoie de foc pentru modificarea vegetației naturale. Oamenii preferau să trăiască în locuri predispuse la incendii pentru că le furniza avantaje pentru:
- vânătoare,
- căutarea hranei,
- agricultură
- creșterea animalelor.
Chiar și în zilele noastre, multe tehnici de agricultură sau forestiere necesită focul (agricultura pe pământ defrișat). Dovezile cărbunelui sugerează o creștere a arderii biomasei, trend legat de avertizarea climatică și de extinderea vegetației terestre ca rezultat al topirii ghețarilor. Această tendință ascendentă în controlul focului a fost oprită de creșterea agriculturii.
Lumea modernă: o eră a modificării rapide în regimurile focului
Sursa foto: Pixabay.com
Deceniile recente au fost marcate de schimbări majore ale utilizării focului ca rezultat al schimbărilor semnificative în populația umană, în mod specific legate:
- de creșterea populațiilor;
- de factorii socio-economici;
- de gestionarea mediilor înconjurătoare.
În Europa mediteraneeană, industrializarea a condus la schimbarea mediilor rurale în centre industriale și, deci, la abandonarea neașteptată a fermelor. Schimbările în utilizarea pământurilor și creșterea zonelor forestiere a determinat sporirea surselor de combustibil, creând incendii anormal de mari și periculoase.
În Europa, America de Nord, Australia, zonele urbane s-au extins în spațiile sălbatice, producând și mai multe surse de igniție și expunând mai mulți oameni la pericol. Acolo unde populațiile s-au extins în ecosisteme cu pericole mari de incendiere, rezultatul a fost catastrofal (a se vedea viețile și proprietățile pierdute în incendiile din Grecia, California sau Australia).
Nu ne putem închipui o lume fără foc. În toată istoria Pământului, focul este parte intregrată în evoluția florei și faunei.
Deși oamenii au învățat cum să utilizeze focul, acesta a devenit poate mai distrugător decât și-ar fi închipuit. De aceea, exisă o nevoie profundă pentru ca omul să înțeleagă beneficiile și dezavantajele focului, precum și relația dintre acesta și ecosistem, pentru a nu conduce la dezechilibre cu efecte nefaste și de lungă durată asupra diverselor elemente implicate în mod direct sau indirect.
Surse:
https://academic.oup.com/bioscience/article/59/7/593/334816
https://time.com/5295907/discover-fire/
